DONAŢIE

Un evreu în Manhattan la volan, învârtindu-se în jurul buildingului unde în 5 min. urma să semneze contractul vieţii lui, disperat că nu găseşte un loc de parcare,
ridică ochii spre cer şi spune:
- Doamne, te rog găseşte-mi un loc de pracare că sâmbătă vin la sinagogă şi donez 2-3 mii de $.
Trec 2-3 min, nimic. Ridică din nou ochii spre cer:
- Doamne, te rog din suflet, fă-mi rost de un loc de parcare că vin sâmbătă la sinagogă şi donez 5-6 mii, 8 mii nu mai contează suma, doar ajută-mă cu un loc de parcare.
Moment la care o maşină parcată mai în faţă iese de pe locul de parcare, omul nostru face volan drepta intră în parcare, ridică ochii spre cer şi spune:
- Doamne, nu mai e nevoie, mersi frumos, s-a rezolvat.

XENOFOBIE

Într-un avion de pasageri, zburau pentru prima dată împreună un pilot evreu şi un copilot chinez.
După o bună bucată de timp în care nu şi-au spus nimic unul celuilalt, evreul rupe tăcerea:
- Să ştii că eu vă urăsc pe voi, chinejii!
- De ce? - îl întreabă surprins chinezul.
- Pentru că i-aţi atacat pe americani la Pearl Harbor !
- Nu noi am fost ăia, au fost japonezii!!!
- Chineji, japonezi, vietnamezi, pentru mine sunteţi toţi o apă şi-un pământ!
Chinezul înghite în sec, dar nu spune nimic.
După o nouă perioadă de tăcere, chinezul spune:
- Şi eu vă urăsc pe voi, evreii!
- De ce? - întreabă jignit evreul.
- Pentru că din cauza voastră s-a scufundat Titanicul!
- Ce prostii vorbeşti!? Titanicul s-a scufundat pentru că s-a ciocnit de un iceberg!!
- Iceberg, Goldberg, Spielberg, pentru mine sunteţi toţi o apă şi-un pământ!

CONCURENŢĂ

Doi evrei au magazinele alimentare vis-a-vis.
Într-o zi apare la primul afişat că are zahăr de vânzare cu 3 lei/kg.
A doua zi celalălt se înfurie şi pune un afiş pe care apare 2,80 lei/kg.
A treia zi primul pune din nou un preţ mai bun: 2,60 lei/kg.
A patra zi al doilea afişează un preţ de 2,40 lei/kg.
În sfârşit în a cincea zi primul se duce în prăvălia celui de-al doilea.
- Dar, ia spune cum poţi să scazi preţul în aşa hal că vom da faliment amândoi ! Noi luăm zahărul cu 2,45 lei!
- Eu nu cred că voi da faliment pentru că nici nu am zahăr de vânzare!...

TRANZACŢIE...

Un evreu se afla pe patul de moarte şi-i spune singurului său fiu:
- Isaac, mai am puţin şi mor şi vreau să ştii că cele 7 vile, 3 blocuri, 30 de taxiuri, fabrica de îmbrăcăminte, cele 2 ferme, 8 magazine, bijuteriile, titlurile bancare, valorile, sculpturile...
- Da, tată, mi le laşi?
- Ţi le vând ieftin, foarte ieftin!

BUSINESS I

Într-o grădiniţă din America , educatoarea le promite copiilor 2 $ dacă vor răspunde exact la întrebarea: Cine a fost persoana cea mai importantă din istoria omenirii? 
Se ridică Sean, irlandezul, şi zice că St. Patrick. 
- Greşit, următorul la rând! 
Se ridică McQueen, scoţianul, şi zice că St. Andrew. 
- Greşit, următorul... 
Se ridică Shalom, evreul, şi zice că Iisus Christos. 
Educatoarea îi dă cei 2 $ pentru răspunsul exact şi-l întreabă cum se face că evreii îl recunosc pe Isus ca cel mai important om din istorie. Răspunsul lui: 
- Eu ştiu de fapt că cel mai tare din istoria umanităţii a fost MOISE, dar BUSINESS IS BUSINESS!

BUSINESS II

Itzic, elev în clasa I-a este întrebat de învăţător cât fac 2x2.
Izic: 6.
Învăţătorul: Cum, aşa Itic, chiar nu ştii cât fac 2x2 ?
Itzic: 5, domn profesor.
Î. Foarte supărat: Itic, dacă nu spui exact cât fac 2x2, mâine să vii la şcoală cu taică-tu!
Iztic: 4 domn profesor.
Î. Păi, dacă ştiai, de ce n-ai spus de la început ?
Iztic: Da, ce, eu n-am voie să mă târguiesc ?

BUSINEES III

Magnatul Itzhak Strulberg vine într-o zi la bancă. 
Când află cine a venit preşedintele băncii opreşte şedinta de consiliu, care tocmai se desfăşura, că să-l întâmpine cum se cuvine pe prosperul om de afaceri. 
- Domnule Strulberg, este o onoare pentru noi vizita dvs. Cu ce vă putem fi de folos ? 
- Dragul meu, zice Strulberg, am venit la voi pentru a face un împrumut. 
- Un împrumut ? Cum să nu ? Cam de ce sumă aţi avea nevoie ? 1 milion ... 10 milioane ? 
- O, nu, dragul meu. De 1 $! 
- 1 dolar? Doar atât? 
- Da, zice Strulberg. 1 $ pe termen de o lună. Şi ca să dovedesc bonitatea voi depune drept gaj Rolls-Royce-ul meu care are doar 3000 de km la bord. OK ?
- Domnule, dorinţa dvs. va fi lege pentru noi. 
În fine, cheamă bancherul pe contabil, se face contractul, Strulberg lasă maşina drept garanţie şi pleacă. 

După o lună se întoarce Strulberg la bancă. 
- Domnule, iată că m-am prezentat la termen să-mi plătesc împrumutul şi să ridic maşina. 
- Vă mulţumim domnule Strulberg şi vă asigur ca maşina dvs a fost păstrată în cele mai bune condiţii în garajul băncii, fiind spălată de 2 ori pe zi şi lustruită.. Dar acum am şi eu o întrebare. De ce aţi avut nevoie de 1$ împrumut? 
- Dragul meu, ştii ?...a trebuit să merg o lună la Paris şi nu am găsit un loc de parcare mai ieftin şi mai sigur decât la voi !!!

CONVERSIE

Un evreu se mută într-un orăşel de catolici. În fiecare vineri, în timp ce creştinii ţineau post şi mâncau numai peşte, evreul făcea fripturi după fripturi, înnebunindu-i cu mirosul. Disperaţi, catolicii decid să-l convertească şi, după ameninţări, rugăminţi, promisiuni, reuşesc să-l convingă. Îl duc cu mare alai la Biserică, unde preotul îl stropeşte de 3 ori cu apă sfinţită, intonând "născut evreu, crescut evreu, acum creştin". Vinerea următoare, în timp ce toţi catolicii ţineau post şi mâncau numai peşte, din casa evreului convertit se ridica miros îmbietor de friptură. Înnebuniţi, s-au prezentat la casa păcătosului, să vadă cum e posibil şi l-au găsit în faţa unui grătar mare, plin cu carne, pe care o stropea de zor cu apă, intonând: "născută vacă, crescută vacă, acum peşte".

Să facem totu'!

Mai întâi te întrebi de ce vrei să fii şef. Ei na!

Pe urmă trebuie să-ţi propui să faci ceva, ca zmeu. Hai nu zău?!

După aceea te gândeşti cât vei rezista în fotoliu. E-te fleoşc!

Cineva o să te chestioneze de ce n-ai rezolvat problemele. Da, da...

Altul îţi va cere demisia. Să mori tu?

Sindicatele vor veni peste tine, să te scoată din funcţie. Sictir!

Partidul care ţi-a dat ciolanu' te mângâie pe cap. Săru'mâna boierule!

Altu' la rând...

DAN GHEORGHE-ROMÂNIA LIBERĂ

ŞI DACĂ ŞI PP-DD S-A LEGITIMAT ÎN PROASPETELE ALEGERI CA PARTID!!!...

Parafrază Lăpuşneanu/”OTVişti,da’ mulţi...”

Perlă PP-DDistă din campanie

Candidaţii la primăriile ţării…pot promite  orice năzbâtie le trece prin cap...Dar făgăduielile sunt distracţia candidaţilor.E un fel de întrecere între ei pe sistemul ”care o promite în public p-aia mai tâmpită,fără să-l bufnească râsul”: în Rm-Vâlcea,de pildă,un oraş cu o populaţie care ar umple 3 blocuri cu 10 etaje din Bucureşti,un nene pe nume Ion Nicolae,pretendent la statutul de edil comunitar,spunea că vrea să construiască o linie de metrou.O linie care să intre pe sub pământ în nordul oraşului şi să iasă,30 de secunde mai târziu,la suprafaţă în sud.La prima vedere îţi vine să-l feliciţi pentru simţul umorului,dar apoi îţi dai seama că şeful lui de partid e Dan Diaconescu şi pricepi că omul a exagerat în minus:el ar putea construi şi o autostradă suspendată pe sub linia de metrou,numai că nu-i place să se laude.Aşa e el,un modest cu nume original…

Haios e şi Ionel Stănescu,bulibaşa ţiganilor din comuna ieşeană Ciurea.El vrea să construiască o baie comunală,fără să intuiască iminentul faliment…:D:D:D

IULIAN TUDOR-ACADEMIA CAŢAVENCU

NOTA MEA

De duminică până azi,jurnaliştii din toate televiziunile de ştiri şi nu numai,se tot întreabă şi-i întreabă pe toţi capii PDL ce-a vrut să spună Băsescu prin:”Ferească Domnu’ de mai rău!”.Păi nu e clar?!:D:D:D

A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce-o să se întâmple mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare, anul viitor. Iar apoi să poţi explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.  

 WINSTON CHURCHILL

Mărgineanu a făcut cunoscute generaţiei tinere actuale melodii mai mult sau mai puţin vulgare care circulau în tinereţea mea în cercuri(găşti) interpretate de cei ce aveau talent şi voce dar mai ales care ştiau să cânte şi la un instrument şi care făceau deliciul numitelor “ceaiuri”.Mă mir cum pe acesta nu l-a adus în faţă până acum,dar nu-i timpul trecut...  

 Miron Radu Paraschivescu

     În seara când s-au întâlnit

     Ea se-ndrepta cu pas grăbit

     Spre locuinţă...

     (Cântic de mahala)

În seara când s-au întâlnit,

Ea se-ndrepta cu pas grăbit

Spre locuinţă.

El îi oferă braţul său,

Dar ea-i răspunse: „Domnul meu,

N-am trebuinţă!

N-ascult de tinerii frumoşi,

Bărbaţii toţi sunt mincinoşi,

Cu-o vorbă dulce

Ei te seduc, te-adorm uşor

Ca mamele copiii lor,

Când vor să-i culce...”

El o priveşte drăgăstos,

Răspunde ea privind în jos:

„Mă cheamă Hanny...

Cu dumneata să merg n-aş vrea,

Acasă fraţi şi mama mea

M-aştept’, sărmanii...”

El o priveşte amoros,

E luna Mai – şi ce frumos

Noaptea pe lună!

Ascunşi pe-o bancă, ei şi-au dat

Atuncea primul sărutat,

În voie bună.

El este pictor şi sculptor,

Un tânăr, doar începător,

Având curajul.

Mulţi ani de zile la un loc,

Au dus flămânzi şi fără foc

Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat

Şi lauri mulţi l-au consacrat,

E-o bogăţie!

De-atunci, el se văzu peţit

De mulţi bogaţi, care-i promit

Să-i dea soţie

Pe fiica lor, ce-a studiat

La Notre-Dame, şi-a voiajat

Prin lumea largă.

Menajul lor, aşa plăcut,

Din vina lui a început

Cam prost să meargă.

Atunci îi spuse: „Draga mea,

De-acuma bani eu pot avea

Câţi o să-mi placă,

Dar eu şi să mă-nsor aş vrea,

Pe când tu stai în calea mea;

Mai bine pleacă!

Vezi plicul ăsta, poţi să-l iei.

În el ai zece mii de lei,

Te du cu bine!”...

Ea îl priveşte supărat,

Iar plicul care i l-a dat

Nici nu-l reţine.

Văzând că fostul ei amic

O preţuieşte la un plic

‘Napoi l-întinde:

„Ia-ţi înapoi bancnotele

Sunt o fetiţă domnule,

Ce nu se vinde!...”

Ea dispăru – el se-nsură.

O dată, de la Operă,

Venind acasă,

La poarta lui el observa

O damă care-l aştepta,

Stând ruşinoasă:

„Eu sunt iubita ta din Mai,

Pe care-adesea o chemai

„Sc/umpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despărţit,

Ah, cât de mult am suferit!

Trecut-au anii...

Şi dacă ţi-am ieşit în drum,

Să ştii că am un rost ac/um,

Nu ca golanii

Ce numai zestre ştiu vâna

Ori lauri spre-a-i încununa

Şi-atâta doară.

Eu am venit ca să ţi-o spui

Şi-acuma pune-ţi pofta-n cui

A doua oara!”

Privind spre dânsa ruşinat

El vina lui şi-a constatat

Şi-şi dete seamă,

Că nu-i nici dânsul mulţumit,

Şi de pe cotul ei, smerit,

Luând o scamă,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu

O ştie bunul Dumnezeu,

N-am fost ferice.

E drept, am fost şi decorat,

Am luat chiar şi Premiul de Stat,

Orice s-ar zice!

Dar până să te văd aici,

Nu-mi dete fericire, nici

     Faima, nici banii!...”

Deşi era sub zero grade,

El în genunchi deodată-i cade:

     „Mă iartă, Hanny!”

Înduioşată, ea i-a pus

Pe creştet, mâna ei, de sus,

Zicând: „În fine,

Decât să nu te văd de loc,

Sau tot flămând şi fără foc,

Şi-aşa e bine!...”

Morala

Astfel, iubite cititor,

S-a încheiat idila lor

Făr’ să se ştie

Unde anume, când şi c/um,

Sculptorul şi-a pierdut pe drum

A lui soţie.

O cronică maghiară redactată în limba latină în a doua jumătate a secolului al XII-lea, așa numita "Cronică a lui Anonymus" (Faptele Ungurilor -Gesta Hungarorum), relatează câteva episoade ale primului contact al ungurilor cu spațiul transilvănean. Acesta este izvorul cel mai important care atestă structurile politice care au existat în regiune în momentul venirii ungurilor.

După relatarea victoriei de lângă Meseș asupra trupelor lui Menumorut, este descrisă Transilvania, ţara de peste păduri. Aici stăpânea un anume Gelu, român. La cererea lui Tuhutum, a fost trimis un spion în ţara lui Gelu. Acest spion a relatat la întoarcere despre bogăţia ţării lui Gelu, care era locuită de români şi slavi (Blasii et Sclaui), care nu aveau alte arme decât arcul cu săgeţi. În continuare este povestită bătălia dintre trupele maghiare şi cele ale lui Gelu, ducele românilor. După victorie Tuhutum s-a stabilit în ţara lui Gelu... 

Moartea lui Gelu

GEORGE COŞBUC

Răzleţ din oştirea bătută,

Fugind pe câmpia tăcută,

Căzu de pe cal, de durere,

Pe marginea apei. Si piere.

Din rană şi-ar smulge săgeata

Şi n-are putere.

Pierdut-a şi oaste şi ţară.

E noapte-n văzduhuri; şi rară

E zbaterea apei, când valul

Atinge cu aripa-i malul

Iar Gelu, prin noapte stând singur,

Vorbeşte cu calul:

Vai, murgule, jalea mă curmă!

Mă lupt cu durerea din urmă,

Căci ranele-mi sapă mormântul,

Degeaba împrăştii tu vântul

Din coamă, piciorul tau scurmă

Degeaba pământul.

Mă chemi prin nechezuri păgâne

Şi parcă zici: Vino, stăpâne!

Vezi, picură ranele tale

Şi neguri se-nalţă din vale,

E noapte, şi ziua de mâine

Ne-ajunge pe cale!

Trei suliţi făcutu-şi-au strungă

Prin mine! Mă zbucium pe-o dungă

Şi nu-mi mai simt braţul şi brâul;

Tu-ţi rupi cu picioarele frâul

Las, murgule, las să ne-ajungă

Pe-aicea pustiul.

De-acum tu... cât va cuprinde

Mantaua, deasupră-mi o-ntinde

Şi-apoi cu picioarele-mi sapă

Mormântul pe margini de apă.

Şi-n urmă cu dinţii mă prinde

Şi-aruncă-mă-n groapă.

Jelească-mă apele Cernii!

Să-mi bubuie crivăţul iernii

Ca-n taberi al cailor tropot;

Iar veşnicul apelor sopot

Să-mi pară ca-n ceasul vecernii

O rugă de clopot.

Şi, poate, sosi-va o vreme

Când munţii vor fierbe, vor geme

Cu hohote mamele-n praguri,

Vor trece bărbaţii-n şiraguri

Când bucium suna-va să cheme

Pe tineri sub steaguri.

Iar tu, de-i trăi, frăţioare,

Să-mi vezi luptătorii-n picioare,

Atunci când sosit va fi ceasul,

Abate-ţi pe-aice tu pasul:

Nechează-mi, şi-atunci eu din groapă

Cunoaşte-ţi-voi glasul!

Şi-armat voi ieşi eu afară,

Şi veseli vom trece noi iar

Prin suliţi şi foc inainte,

Să ţie protrivnicii minte

Că-s vii, când e vorba de ţară,

Şi morţii-n morminte!

El zice, şi mâna si-o strânge

Pe pieptul cel umed de sânge

Iar calul stă singur de pază

Lui Gelu, şi trist el aşează

La pieptul stăpânului capul

Şi astfel veghează.

Şi-auzi! Ca un vânt ce clăteste

Pădurea, când ploaia soseşte,

Aşa din adâncuri de zare

Un vuiet prin noapte răsare.

Iar vuietul vine, şi creşte,

Mai iute, mai tare.

Şi iată-i, din umbrele văii

Cu scuturi ies repezi flăcăii,

Ca morţii ce-şi lasă mormântul;

Ies roibii cu umblet ca vântul,

Răsar de tutindeni, de pare

Că-i varsă pământul.

Arcaşii lui Arpad! În goană

Ei fug dup-oştirea duşmană.

Şi, uzi de-alergare, se-ncură

Fugarii prin negura sură,

Cu frâul pe coamă, şi-arcaşii

Cu spăzile-n gură.

Năvalnic s-apropie paşii,

Şi-n goana lor cantă arcaşii,

Şi-aşa de sălbatic li-e cântul

Din piele de urs au vestmântul,

Şi-n bărbile lor incâlcite

Se-mpiedică vântul.

Iar Gelu-auzindu-i prin zare,

De spaimă şi groază tresare

El moare! Si cântă păgânii!

N-au Domn şi n-au ţară românii,

Şi-aduşii de vânturi în ţară

Sunt astăzi stăpânii!

Şi-n mâinile cui e scăparea?

Nu-i piept să le-nchidă cărarea?

Nu-i braţ de voinic, să-i abată?

Si nu e pe lume-o săgeată

Ca-n inima gloatei lui Arpad

Adanc să străbată?

Şi Gelu le judecă toate:

Se-nalţă proptindu-se-n coate

Si-a calului glezn-o cuprinde,

Cu grabă el arcul şi-l prinde,

Şi-nvârte săgeata şi-o scoate

Din rană, şi-o-ntinde:

Şi vâjaie slaba sageată

Cu gemetul mortii deodată

Arcaşii trec repezi in cale,

Şi-i vuiet şi-i chiot prin vale:

Ce cânt de-ngropare lui Gelu

Şi-oştirilor sale!

Iar vuietu-n neguri pătrunde

Şi-n inima noptii s-ascunde

Departe, şi-n valuri de valuri

Ecoul izbindu-se-n dealuri

De zece ori jalnic răspunde

Pustiilor maluri.

De zece ori, iarăşi de zece,

Şi scade, şi piere, şi trece,

De dată din urmă răsună

Tacerea-mprăştiată s-adună

Şi-n neguri alunecă rece

O bolnavă lună.

Iar calul, vedenie mută,

Cu coama de vânturi bătută,

Sta-n noaptea cu neguri de pază

Lui Gelu; şi trist el aşează

Pe pieptul stăpanului capul

Si astfel veghează.

Iar apa la maluri se frânge

Şi cade pe spate şi plânge:

Cu fierul potcoavei tu-mi sapă

Mormântul pe margini de apă,

Şi-n urmă cu dinţii mă prinde

Şi-aruncă-mă-n groapă!

Doamne,ce versuri!