La postarea “Scrisoare deschisă poporului roman” a lui alex_2good1 în care,ca sprijin,aducea ”Tăbliţele de la Tărtăria”un “prototyp”pretindea că nu doar noi am fi singura naţie care trăieşte în locul în care s-a născut ci şi grecii!I-am recomandat să deschidă un tratat de istorie antică.A făcut-o sau nu…Cu această postare doresc să completez oarecum postarea lui alex şi să mă întreb:”suntem demni de înaintaşii noştri?”
Lectură plăcută
IONIENI ŞI DORIENII AU MIGRAT SPRE ELADA DIN SUDUL ROMÂNIEI!
Zona carpato-danubiană a fost, de mii de ani, un izvor al migraţiei unor triburi, devenite apoi popoare distincte, antice sau cu existenţă actuală.Fenomenul roirii tărtărienilor în Sumer, – din Ardeal – cu staţionări periodice în Armenia de astăzi sau în alte zone situate de-a lungul intinerariului urmat înaceastă roire, nu este singular.Este suficient să amintim o roire asemănătoare a vorbitorilor de limbă sancrită (limba sfântă)din spaţiul Carpatic spre India, –fapt probat de peste cele 1500 de cuvinte şi de cele peste 1000 toponime şi de hidronime, comune limbilor română şi sancrită.
“De peste 150 de ani dicţionarele limbii sanscrite şi ulterior cele de mitologie generală spun lumii întregi că valahii au fost sacralizaţi ca zeitate colectivă a înţelepciunii denumită Valac-Hilya în mitologia vedică. Cu toate acestea continuă în mod absurd să se afirme de către filologi că etnonimul „valac” ne-ar fost atribuit după mai mult de două milenii de la aceastăatestare de către slavii, – chiar şi grecii, nepoţii noştri, se lăudă că ne-ar fi atribuit ei acest etnonim.”
La începutul mileniului III î.e.n., tracii aheii se vor stabili în Grecia, în timp ce alte ramuri tracice– latini,umbri, troieni, dardani şi triburi cunoscute sub numele de “italice” vor migra până în vestul Italiei, la graniţa cu celţii, a căror limbă avea aproprierisemnificative cu limbile italice.
Această migraţie a aheilor, deja deveniţi populaţie patriarhală, războinică, în speţă, tracică,din sudul României spre Elada este precedată de o altă migraţie pe aceeaşi rută,cu aproximativ unmileniu mai devreme, aceea a pelasgilor ionienieni sau hiperboreilor din partea centrală, vesticăşi sudică a României.
- Jarde aduce o dovadă în plus :“Asupra istoriei primitive a regiunilor care vor forma Grecia, grecii înşisi nu ştiu nimic. Până în prezent, solul grec n-a scos la iveală nici o urmămaterială a paleoliticului. Cei mai vechi locuitori din Grecia sunt tracii –pelasgii – aparţinând timpului neoliticului.”Aheii deveniseră deja traci, în mileniul III, când au emigrat spre sud, până în Elada. Dar, cea mai veche,cea mai avansată şi cea mai paşnică populaţie, ce a atins Elada, şi cu cele mai multe binefaceri pentru această ţară, rămân Pelasgii.
- Nicolae Densuşianu ne spune că Homer îi denumea Danai pe greci, etnonim ce semăna foarte bine cu altădenumire a geto-dacilor/goţilor în dicţionarul celtic, aceea de Dani.“AceştiDanai, sau Greci ne apar în timpurile cele primitive ale istoriei europene ca poporul, ce calcăimediat pe urmele Pelasgilor”, adică tracii, din care fac parte şi geto-daci, goţii sau danii.
Despre roirea, atingerea şi “iluminarea” Eladei de către această populaţie pelasgică, numiţi maitârziu ionieni sau ioni în Elada, populaţie paşnică şi matriarhală, (încă, la vremea respectivă), avem foarte multe dovezi, fie ele descoperiri areheologice sau scrieri ale autorilor antici, printre careamintim pe Herodot, Strabon, Homer, Pindar, Clement Alexandrinul, Hesiod,etc.Pelasgii sau Hiperboreii aveau centrul administrativ, politic şi religios în Munţii Carpaţi,de unde au roit spre restul continetului, în nordul Africii şi în Asia, atingând India şi China.Astfel, să începem cu Herodot, care ne transmite:“Pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei şi Italiei aparţinând rasei europene”, în continuare, precizează că masa cea mare a acestor populaţiise află în nordul Mării Negre şi a Istrului (Dunării).
Pelasgii etrusci de pe Tisa, în urma suprapopulării spaţiului Carpatic s-au îndreptat înspresud-vest,spre peninsula Italică, marcând istoria acestor locuri cu civilizaţia lor înaintată.
Poetul grec Pindar afirma că Apollo, zeul Hiperborean,după ce a ridicat zidurile Troiei s-a întors în patria sa de pe Istru.
Marţial în “Epigramele ”sale, destinate incursiunii lui Domiţian în Dacia scria: “Soldat Marcellinus, tu pleci acum să iei pe umerii tăi cerul Hiperboreean şi astrele Polului Getic”.
Strabon ne-a lăsat mărturie următoarele:“Cei de întâi care au descris diferitele părţi ale lumii, ne spun că Hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului şi a Adriei.”
Nicolae Densuşianu afirmă că“Patria Hiperboreilor, şi anume în epoca aceea, când religiunea lor începe a avea o influenţă decisivă asupra vieţei greceşti, era, după cum nespun ceimai însemnaţi autori, în părţile de nord ale Dunării de jos şi ale Mării Negre.”
Tot dumnealui ne transmite:
“După Pindar, (sec. VI a. Chr.), cel mai erudit poet alantichităţii greceşti, Hiperboreii erau locuitorii de pe ţărmurile Istrului sau ai Dunărei de jos . . . încă în antichitatea grecească Pelasgii au fost poporul, cărora tradiţiunile şi poeţii le-au atribuit numele de urieşi.”
“Încă în epoca lui Homer şi a lui Hesiod se păstrase în ţinuturile greceşti diferite legende despre patria cea fericită a Pelasgilor de la nordul Traciei, sau al Dunărei de jos, unde se aflau omenii cei mai juşti . . . diferitele triburi pelasge, cari în curs de mai multe sute de ani plecând din sânurile Carpaţilor se revărsară peste ţinuturile mai puţin fertile ale Greciei şi Asiei mici, păstrară încă până târziu memoria strămoşilor lor din Nordul Dunării de jos, şi totodată memoria acelei ţări, care se caracterisa prin o fertilitate exuberantă şi prin diferite alte avuţii naturale, şi unde moravurile şi sentimentele de justiţie ale omenilor devenise legendare.”
La coborârea lor din nordul Dunării, în mileniul III î.e.n.,aheii au numit lelegi, cari şi pelasgi,popoarele găsite în vechea Elada (Grecia de azi), unde se afla, în zona centrală, Pelasgiotida,teritoriu în care au continuat să existe pelasgii. Anticii mai amintesc şi de abii şi ionii, ultimii având ca părinte eponim pe ION, ca şi în limba română. S-a mai conservat şi numele Marea Ionică, pentru zona locuită de ioni/ionieni.Marea migraţie a aheilor, din nordul Dunării spre Grecia de astăzi s-a produs la începutul epocii bronzului. Bronzul era realizat din combinarea aramei cu cositorul, folosind cărbunele pentru topirea acestor metale. Toate aceste elemente se găsesc şi astăzi în zona Olteniei. Aşa se explică existenţa multor cuvinte româneşti la Homeros şi în limba aheiană.Invazia aheiană a avut succes,deoarece populaţia pelasgă din sudul Dunării folosea numai arme confecţionate din aramă, care erau mai slabe decât cele, lucrate din bronz.Datorită migraţiei aheiene, o parte din pelasgi, mai ales ionii/ionienii, au fost obligaţi a-şi părăsi locurile natale, aşa cum în mileniul II î.e.n.,invazia dorienilor cu arme de fier, tot din nordul Dunării, i-au obligat pe aheii cu arme de bronz să emigreze în Asia Mică, dând naştere la războiul troian (1272-1270 î.e.n.).
Atunci au plecat şi carienii,odată cu ionii/ionienii, de unde este posibil să se tragă numele deeuskara (“limba bască”). Migraţia pelasgilor s-a produs în două direcţii:spre vest, în Iberia – bascii – şi spre est, în Iviria, având în vedere că ei erau şi foarte buni navigatori.Nu este exclus ca însuşi numele Iberia şi Iviria să fie de origine pelasgă, deoarece bascul ibir şi derivatele lui se referă la verbul a merge.În vremuri mai îndepărtate,bascii, ionienii sau ionii pelasgi, după ce au fost alungaţi dinElada, ajungând până în Iberia, au format populaţia majoritară a acesteiregiuni, timp de multe secole. Pe baza unor studii . . .“D’ou viennent les Basques?”, arătăm că limba română şi limba bască au 270 etimoane comune din punct de vedere fonetic şi semantic (situaţie valabilă şi azi), care conduc la circa 2500 de derivate în limba română, dar pentru care dicţionarele noastre etimologice oferă etimologii necunoscute sau din limba altor popoare migrate de pe teritoriul fostei Dacii.Deva – de exemplu – o regăsim ca localitate lângăSan Sebastian (Spania), în ţara Bascilor,apoi ca vale maritimă la 27 km est de San Sebastian, fluviu în Spania, râu şi vale în Britannia,etc. În ţara noastră, există şi localităţi numite Bascov, Bascovete, Bascovelu, Başcov, etc., care ne amintesc de basci, ca şi cuvântul bască, cu referire la bereta purtată specific de basci.
Convieţuirea bascilor cu strămoşii noştri mai este ilustrată şi prin comunitatea lexicală basco-sumeriano-română, cu atestări documentare din limba sumeriană, vorbitorii acesteia fiind plecaţi de laTărtăria pe Mureş în mileniul V î.e.n.. Ca exemple putem cita:
Limba bască Limba sumeriană Limba română
ama ama mama
aita ata tata
agor uguru ogor
amarra marru amar verb şi Amara – oraş
zahar sahar zahăr,
Mai putem adauga aici şi toponimele:
Simeria în România şi Sumeria în Asia
Comunitatea lingvistică bască-sumeriano-română este o dovadă incontestabilă a înrudirii celor trei popoare menţionate, precum şi a marii lor vechimi în spaţiul carpato-dunărean.Originea pelasgă a bascilor mai este consemnată şi prin existenţa în Ţara Bascilor a oraşului pelasg Uxama,menţionat într -o inscripţie latină din Lusitania: “Comelia ... Uxame(n)sis Argelorum”. În tradiţiile romane, există credinţa că
întemeietorii Uxamei erau venţi din Răsăritul Europei.
Alte tradiţii romane numesc pe locuitorii Uxamei argeli şi ambirodaci.Comunitatea etnica basco-română mai rezidă şi în portul popular:opinci cu nojiţe, cusături populare. De asemenea: în modelul caselor ţărăneşti din zona subcarpatică, sculpturi şi cântece populare.În stilul său plin de subtilitate,Homerosne prezintă legăturile ancestrale dintre achei, ioni,eoli şi dorieni prin simbolul descendenţei comune a lui Aiolos, Doros şi Xuthos ca fii ai lui Hellenes.Referitor la numele de“Sparta”, el ne aminteşte de“sparti”,
războinicii născuţi din dinţii unui balaur şi plecaţi să cucerească Theba.“Sparti”este, deci, un cuvânt de origine tracă, însemnând “răspândiţi” şi având în limba română corespondent pe “spart”, cu sensul de răspândit.
Din punct de vedere lingvistic, operele sale sunt foarte importante, deoarece ele conţin multe cuvinte daco-româneşti, cărora azi li se atribuie cele mai aberante origini. Iată câteva exemple:aer“aer”, agros “agro”, aroo “a ara”, aratron “aratru”, au “s(au)”, bous “bou”, brahion “braţ”,keros “cerară”, kitara “ceteră”, kinos “câine – câinos -, kopto “a coace”, kome “coamă”, korde“coardă”, kraino “a conduce”, duo “doi”, farmakon “farmec”, fero ” a feri, fer”, fren “frână”,frigos “frig”, for “fur”, hortos “curte”,ipos “iapă”, lego “a lega”, luke “a luci”, mantion “aminţi”, meli “miere”, mikros “mic”, meu “al meu”, noi “noi”, onoma “nume”, orfanos “orfan”,petre “piatră”, pugme “pumn”, roos “râu”, sals “sare”, seme “semn”, septa “şapte”, sudor ”apă, sudoare”, supo, supe “sub”, super “supra”, sex “şase”, taurios “taur”, tino “a ţine”, tremo“a tremura”, tris “trei”, veno “a veni”, etc.
Identitatea fonetică şi semantică a acestor cuvinte româno-homeriene este explicabilă prin originea nord-dunăreană a ionienilor, aheilor şi dorienilor.
Iată cum, din nou, arheologia lingvistică ne conduce la originea autohtonă a multor cuvinte lăsate pe teritoriul ţării noastre de cei care ne-au părăsit.
PAUL LAZĂR TONCIULESCU
