*parodie-pamflet-un necesar drept la replică între marii poeţi printre veacuri, specie literară nerecomandată celor lipsiţi de simţul umorului…
***Motto:
”Noi, aceia care suntem, poeţi supertalentaţi,
Mai târziu sau mai devreme, toţi vom fi parodiaţi...”
Mare mi-a mai fost mirarea, nu demult, mai astă vară,
Când, după o zi de muncă, realmente obosit,
Întorcându-m, acasă, o surpriză am găsit:
În cutia de la poştă, un colet legat cu sfoară…
De la unul, M. si E.(-scu ?!), special, chiar pentru mine.
M-am făcut, la faţă, roşu, precum racul bine fiert,
Şi adresa, dar si data, confirmându-mi asta cert,
Că eu sunt destinatarul, la un secol si mai bine...
Înlauntru, plin de grabă, aruncându-mi o privire,
Am găsit, împăturite, având colţuri cu „urechi“,
Foi de timp îngălbenite, nişte manuscrise vechi,
Cinci scrisori frumos rimate, cu un titlu scurt,
Satire…
Cu un scris superb de mână, (aici n-am nimic de spus !),
Însă limba era veche, cam”cu hopuri” la citit,
Şi, alambicat mesajul, era tare încâlcit,
Conţinutul, o “salată”, necesar a fi tradus …
Prima, o filozofie, lăudând puterea sorţii,
În şiraguri de cuvinte, unele, chiar fră rost,
O polologhie lungă, goală ca o zi de post,
Cică-n lume stapâneşte, (hai, ca-i bună!) geniul morţii...
Contemplaţii despre lună, şiruri de babilonii,
Despre viaţa ce o ducem, despre timpul cel trecut,
Despre câte şi mai câte, (recunosc că m-ai pierdut!),
Şi păreri, pe care, alţii, le-ar numi “cosmogonii”...
O a doua despre unul, singur, tare izolat,
Căruia îi, rămăsese, pana prinsă în cerneală,
Vezi, de aia, pásămite, şi hartia era goala,
Şi nu-i place linguşeala sau să fie lăudat...
O a treia, din istorii, despre intrigi ce se ţes,
Cu batrânul nostru Mircea, ce nu-i” inghiţea” pe turci,
Şi-i bătea, fără cruţare, precum grindina pe curci,
(Din păcate însă, asta, nu s-a întâmplat mai des...)
Dacă înţeleg eu bine, deschizând altă scrisoare,
Iarăşi vine izolatul ce priveste o femeie,
Ca o poarta, ce îl duce,(ce nastruşnică idee! )
Către stranii universuri, ca o rampă de lansare...
Şi, în fine, cea din urmă, zice ca, să ne păzim,
De-o persoană imorală, având numele Dalila,
Ce nu ştie ce înseamnă nici durerea şi nici mila,
Sfaturi multe, pertinente, cum de ea sa ne ferim...
Iar pe verso, o ”poemă” (şi ce titlu!): “Epigonii”,
Oameni vechi, de altădată, întâmplări demult uitate,
Unele închipuite, altele adevărate,
Lunga lista de persoane şi trecute bazaconii…
La subsol, o nota scurtă, cică pentru cârcotaşi,
“E usor a scrie versuri...”mai departe, era şters,
Deci, n-am înţeles o iotă, nevăzând întregul vers,
Nici cam ce-o fi vrut să zică, peste următorii paşi…
Şi mă uit din nou la nume, să citesc expeditorul,
(Nu îmi plac necunoscuţii, sa fiu sincer, mă şi tem),
Văd cu litere de-o şchioapă, cum spuneam, un E. si-un M.,
[Eşti Mihai (?), o să-ţi zic Mişu(!), fie-mi pardonat umorul…]
Iartă-mă, că-ţi spun aceasta, ai trăit până să mori,
(Ce postaş puteai ajunge, şef de poştă, diriginte,
Sau chiar ditamai profesor, dacă ai fi fost cuminte),
Şi-ai pierdut atâta vreme, compunând nişte scrisori…
Am legat la loc coletul, cum era mai înainte,
Tot cu sfoară şi cu noduri, cât de tare am putut,
S arate impecabil, grijă mare am avut,
Iar pe el, am scris cu pixul, următoarele cuvinte :
Către Poşta Românească, semnalez respectuos,
Nu cunosc expeditorul, lucru tare neplăcut,
Nu-mi explic coincidenţa numelui ce “s-a făcut”,
Rezolvaţi, încurcătura, v-aş ruga tare frumos...
Pare valoros coletul, cine ştie ce conţine,
(Cam un secol, să tot fie, s-a pierdut altă scrisoare,
Iar de-atunci, se pun afişe, amintind de întâmplare.)
Nu doresc ca să-mi rămâna, ceea ce nu-mi aparţine…
Dacă nu mai e în viaţă, vreun urmaş recunoscut,
Preastimate nenea Iancu, responsabil de oficiu,
La muzeu, bibliotecă, faceţi-mi acest serviciu,
Returnaţi vă rog, pachetul, ce, la poştă s-a pierdut…
(D.M.G., decembrie 2010)
Versuri de la: http://www.versuri.ro/