cuiab

 
присъединил се: 23.05.2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Точки12Още
следващо ниво: 
Необходими точки: 188
Последна игра
Бурако Класик

Бурако Класик

Бурако Класик
6 години 78 дни преди

De şi despre dragoste



 

Sadâc Fatma

Inscripţie pe un sărut

Trandafir geană de rouă 
Înflorit sub lună nouă 
Dulce boarea ta să vină 
La un vad de lună plină 
Cu fiorul primei şoapte 
Să mă vindece de noapte 
Şi să-mi dea durerea dulce 
Pe mireasmă să mă culce 
Şi la vad de lună seacă 
Gândul roşu să mă treacă. 

Iulia Haşdeu

Nu-ndrăznesc

De m-ai asculta vreodată aş voi ca să-ţi vorbesc tu m-asculţi... 
cu toate-acestea n-am putere să-ndrăznesc. 
Eşti prea bună, eşti prea dulce însă fără voia mea ca şi-o pasăre pe cracă tremur înaintea ta.
Am a-ţi spune multe lucruri nu pot însă... mă-nfior 
căci pe buze-ţi văd un zîmbet rece, batjocoritor. 
Gura ta e ca o roză... tu în rîs mă vei lua... nu-ndrăznesc să ridic ochii nu-ndrăznesc-naintea ta.
Mersul tău e de regină ochiu-ţi e impunător 
pentru ce te-admir într-una înţelegi tu prea uşor.
De mi-ai fi tu suverană şi eu rege de ţi-aş fi pentru tine aş muri.
Poate-s prost! e cu putinţă însă ştiu că te iubesc
inima-mi e simţitoare însă nu pot să vorbesc 
O ! amoru-mi pentru tine să ţi-l spun de-aş îndrăzni 
n-ai mai rîde ... şi pe-un altul niciodată n-ai iubi!
Veronica Micle

Nu esti tu ...

Lui X
Nu esti tu acela care mi-ai dat inimei mahnire;
Nu te maguli cu gandul ca te-am plans sau te-am iubit,
Ai fost numai intruparea unei clipe ce`n nestire 
Misca sufletul si-l leaga de un dor nemarginit.
Si daca a fost durere si daca mai sufar inca, 
Nu esti tu a lor pricina, nu esti tu cel vinovat,
E de vina al meu suflet, e simtirea mea adanca
Caci a mea este iubirea tu esti clipa ce-a zburat.  

Elena Farago

Scrisoare

...Şi tot aşa pe înserate cum e acum – ţi-aduci aminte?
Stam amândoi, acum e anul... noi amândoi! 
ce dulce-mi sună În gând când le aud... ce dragă îmbrăţişare de cuvinte! 
E-atâta cântec într-o vorbă când ştie gândul să şi-o spună...
Noi amândoi... închide ochii când vei ajunge-aici şi-ascultă 
Noi amândoi – acum e anul. 
– Ce dulce lacrimă şi multă 
Închide gândului cărarea când vreau anume să-mi socot
Ce-s eu în aste două vorbe în care singur tu eşti tot... 

Elena Văcărescu

Dragoste eternă

Eu te-am iubit întotdeauna. 
Din liniştitul început 
Şi până-n ceasul de acuma, 
mai sumbru şi mai învrăjbit, 
Ca un refren ce te subjugă, 
şi-l tot repeţi deşi-i ştiut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.
Te voi iubi întotdeuna.
 Din ceasu-acesta care-mi scapă 
Şi până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios, 
Îşi va goli clepsidra toată, la cea din urmă-a mea etapă, 
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.
Iar mai departe, sub ţărână, în care trupu-o să coboare 
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenuşa cu inima nepăsătoare, 
De-or fi pe nume să te cheme, sub paşi mă vor simţi vibrând.
Mia Frollo

Vechi scrisori

O, vechi scrisori, eu v-am găsit atâta de uitate,
Cu plicul mic, cu scrisul mic şi vorbe-ndurerate,  
Eraţi iubirea de demult a celuia pe care-acum 
Cu-atâta dor, cu-atâta chin l-aştept mereu pe-acelaşi drum.   
Eu v-am privit, şi chipul lui mi-a apărut întunecat, 
Eu v-am trăit, şi visul meu era aşa de-ndurerat. 
O, vechi scrisori, mi-aţi apărut ca o ciudată prevestire:
A fost atât de mult iubit şi-aşa de şubred în iubire. 
  Eu, în trecut, la voi, mereu, lăsa-voi gândul să mă poarte
Melancolia mea de-acum şi gândurile voastre moarte, 
Cu negre flori voi presăra întreagă aşteptarea... 
Ce rău făcut-aţi, vechi scrisori: aţi răzbunat uitarea!


 


Strada Negoiu II

Cuvânt înainte

Mentalitatea societăţii acestui moment diferă contrastant de cea a societăţii de acum 50-100 de ani iar generaţiei tinere îi vine greu să înţeleagă şi judecă mult prea aspru anumite situaţii prin care au trecut anumite personaje din trecut. Fiecare generaţie a trebuit să plătească un anume tribut mentalitaţii şi cutumelor vremii sale. Iar de cele mai multe ori tributul plătit a însemnat schimbarea cursului vieţii unora într-un mod nedorit.

 

Motto

Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi.

Miron Costin-Letopiseţul Ţării Moldovei

Iar un câtec popular zice:

“...Aşa a lăsat Cristos

Să ia frumos pe frumos...”

Aşa o fi, dar excepţia confirmă regula?

 

 “Mama” Maria

Familia Ilincescu locuia tot pe strada mea, pe latura opusă lui Vasile Rusu. Gospodăria lor era izolată, fiind prima de pe acea latura, capătul dinspre gară, dincolo de ea fiind teren viran pe coasta în sus până-n Şosea.

Dintre membrii familiei prima cu care am făcut cunoştinţă a fost Maria Ilincescu, cea căreia eu urmam mai apoi să-i spun  “mama Maria”.

Aveam numai trei ani jumătate când, rămânând fără bunicul, ieşeam singur pe poartă. Ea, venind de pe nu ştiu unde, când m-a văzut singur la stradă, de teamă să nu ajung la Şosea şi să  dea vreo maşină peste mine, m-a băgat în curte. Dar văzând că nu e nimeni la acel moment acasă m-a luat la ea ca nu cumva să ies din nou la stradă. Aşa am ajuns să-l cunosc pe Florică, băiatul ei, care era mai mare decât mine cu şapte ani.

Florică nu era chiar o frumuseţe de băiat; avea incisivii prea mari şi în in exterior, semănând cu un iepure, motiv pentru care toţi îi ziceau “dinţosul”, iar el, cu nevinovăţia copilăriei, nu învăţase cum să-i ţină acoperiţi cu buza superioară. Altfel un băiat foarte bun şi cu mult suflet. De cum a văzut că le intru în curte cu mama Maria de mână mi-a şi ieşit în întâmpinare. Am devenit imediat prieteni vizitele reciproce devenind familiare.

Dar când am dat cu ochii de nea Jan, soţul mamei Maria, am suferit primul şoc din viaţa mea. A fost primul Quasimodo pe care-l vedeam! Nea Jan nu era tot aşa de urât dar avea o frumuseţe de cocoaşă ca numitul personaj. Infirmitatea îi era în schimb compensată de foarte multă bunătate şi blândeţe. Pensionar fiind, sta mai mult pe Argeş la pescuit şi, ca oricărui pescar, îi plăcea foarte mult să povestească...

Familia Ilincescu mai avea un membru de care chiar nea Jan era foarte mândru: nea Ilie.Nea Ilie era căsătorit şi nu locuia cu ei; era frizer şi şef în cea mai de lux frizerie din centrul oraşului. Însă el a fost cel care a schimbat viaţa mamei Maria.  Cum?

În momentul declanşării celui de-Al Doilea Razboi Mondial prin agresiunea Poloniei de către Germania nazistă foarte mulţi polonezi s-au refugiat în România. Unii au ajuns şi prin părţile noastre. De unul dintre ei s-a îndrăgostit şi mama Maria. Doar că polonezul n-a avut gânduri serioase, iar ea, fată naivă, s-a trezit mamă tânără dar cu “copil din flori”. Cum mentalitatea societăţii acelor vremuri condamna ca pe o faptă extrem de ruşinoasă asupra întregii familii, mama Maria a fost alungată de acasă cu copilul mic în braţe. Ani grei, de război şi după, ea şi-a dus crucea. Şi cum n-avea o casă a ei, iar nea Ilie era încă mic, a acceptat cererea în căsătorie a lui nea Jan. Cu economiile lui au cumpărat peticul de pământ de pe strada noastră unde au întemeiat gospodăria.

Poate mama Maria nu-l va fi iubit pe nea Jan, dar el sigur a iubit-o (deşi cu câţiva ani mai mare decât mama ea tot mai păstra semnele frumuseţii transmise şi lui nea Ilie, cel conceput cu polonezul). Nu am auzit măcar o dată tonul ridicat între ei sau acuzaţii ale unuia aduse celuilalt. În această familie respectul unuia faţă de celălalt a fost liantul care i-a ţinut uniţi până când au trecut în nefiinţă.

Odihnească-se în pace!

 

 


Strada Negoiu I

Cuvânt înainte

Rău îmi pare că nu m-am născut eu înaintea lui Creangă sau lui Ionel Teodoreanu! Acum aş fi intitulat umilele-mi rânduri “Amintiri din copilărie” ori “Uliţa copilăriei”...aşa că sunt nevoit să-i dau un titlu care nu semnifică mare lucru. Însă cele ce vreau să le fac cunoscute se vor a arăta ce destine pot avea unele persoane, familii...Mulţi alţii înaintea mea au scris nenumărate rânduri despre astfel de destine, dar ce găsesc eu diferit e faptul că toate personajele mele sunt sută la sută reale, trăirile lor deasemeni, trăiri care pentru unii dintre ei au constituit adevărate drame intr-o perioadă a existenţei lor; nu doar că i-am cunoscut personal mă determină să aleg asemenea subiect ci faptul că toţi au locuit pe aceeaşi stradă! Una nu foarte lungă, nici prea la centru...Fiind o stradă cuprinsă în acele vremuri între gara de nord a Piteştiului şi Şosea (între Abuzul de Apă şi Găvana) şi locuită în mare parte de familii în care s-au frânt destine, bunicul meu dinspre tată o numise Valea Plângerii.

 

I

VASILE RUSU

Nu ştiu sigur dacă Rusu era numele de familie, dar sigur ştiu că era basarabean; înalt, blond, cu ochi albaştri (poate că din acest motiv i se spunea rusu). De profesie fotograf, în acei ani-1959 si mai departe-profesie independentă; abia pe la sfârşitul anilor ’60 comuniştii au creeat cooperativele meşteşugăreşti desfiinţâd profesii practicate independent ca frizeri, cizmari, croitori, fotografi, depanatori radio-tv ...Vecinul meu Vasile Rusu locuia între familiile Coacă şi Neagu. Avea deschidere mică la stradă, doar cât îi ţineau porţile, 5-6 metri; în schimb avea o curte şi o grădină mai mari decât toţi ceilalţi vecini, dacă avem în vedere că în fundul grădinii era şi un lac, mai mare decât al altor doi vecini, după care toamna recolta papură din barcă şi pe care o vindea dogarilor din Târgu’ din Vale. Să pescuiască cineva in lacul lui, nici vorba! E drept că nici ceilalţi vecini nu dădeau voie.

Recoltarea papurei era un moment la care noi, copiii, asistam cu o mare plăcere. Ni se părea ceva grozav. Toţi am fi vrut să ne plimbăm cu barca, dar nea Vasile nu ne dădea voie în curtea şi grădina lui, asistând de pe malul lacului lui Căpitănescu despărţit de-al lui nea Vasile doar de un gard de plasă de sârmă; vădit nu iubea copiii, lucru de ne-nţeles de mine nici atunci şi nici azi, cu atât mai mult cu cât ce vreau să povestesc despre el e total contradictoriu!

Între porţile de la stradă şi casă avea o curte mare cu grădiniţă de flori foarte frumos îngrijită de tanti Cati. Tanti Cati era soţia lui nea Vasile pe care noi toţi copiii de pe stradă o iubeam nespus! Nu doar pentru că era foarte frumoasă (toţi ziceam că e zâna din poveştile care ni le spuneau părinţii şi bunicii) cu păr blond, lung şi buclat ci şi pentru că, spre deosebire de nea Vasile, ea iubea copiii! La fiecare două-trei zile facea placinte la cuptor. Nouă, copiilor, de cum ne mirosea numai pe la poarta lor ne găseam de joacă! Şi, când le scotea de la cuptor, venea cu o tavă la poartă şi împărţea fiecăruia. Totdeauna ştia câţi suntem şi nimeni nu rămânea fără plăcintă! Mamele noastre mereu o certau pentru asta şi atunci vedeam în ochii ei o umbră de tristeţe; iar noi, în cor, le certam pe mame că “de ce o superi pe tanti Cati, că ea ne iubeşte!…” Şi chiar ne iubea! Stătea cu noi de vorbă, celor prea mici le ştergea năsucurile, le punea în ordine hăinuţele, ne spunea scurte poveşti…Era pentru noi toţi “marea încântare” şi nu era unul să n-o iubească şi să nu aştepte ziua următoare pentru a o vedea din nou si a fi mângâiaţi de ea.

Şi a venit şi ziua  tristeţii! Era de după moartea lui Gheorghiu-Dej!

Doamne, ce m-am speriat atunci! În ziua înmormântării lui Dej! Copil de nici şase ani, în ziua respectivă cam pe la amiază, plecasem de la “mama Maria” spre casă. Când aud nişte bubuituri groaznice pentru mintea şi simţirea mea de copil. Se cutremura pământul! Mă dureau urechile! Aveam impresia că tot cerul s-a rupt! Tunetele auzite de mine până atunci mi se păreau nişte pocnituri din degete. M-am lipit de gardul lui Coacă, mai că trecusem printre uluci! Când în sfârşit s-au terminat am rupt-o la fugă acasă. Sora mea, care e mai mare decât mine cu unsprezece ani, când a văzut că tremur tot mi-a zis:

-Nu te speria, Nănuţă, au tras cu tancurile de moartea lui Gh. G-hiu –Dej! Aşa se face la conducători!

Aşa s-o fi făcând dar eu tot inspăimântat am rămas! Şi l-am blestemat multă vreme pe Dej c-a murit, nu doar eu ci şi ceilalţi copii de pe stradă. De ce? Pentru că acele salve de tun trase de pe tancurile unităţii din Trivale au marcat dispariţia lui tanti Cati! Mare jale pe noi toţi! Nu ştiam ce s-a petrecut cu ea, unde e, de ce nu mai apare? Părinţii noştrii nu se oboseau să ne spună nouă ce s-a întâmplat. În acele timpuri copiii nu aveau voie să stea între “oamenii mari”, mai ales când se colportau “bârfe de salon”!

N-a trecut mult şi am aflat! Noi, tot dând târcoale pe la porţile lui nea Vasile, vedem intr-o bună zi că din maşina lui coboară o altă femeie! Privită cu ochii vârstei de acum, trebuie să recunosc că nu era deloc urâtă, ba chiar frumoasă, elegantă. Dar atunci şi eu şi ceilalţi o vedeam urâtă! Şi toţi o uram! Nu pentru că ea nu ne dădea placinte! Pe tanti Cati am fi iubit-o si fără plăcinte! Ea ne iubea, vorbea cu noi, ne mângâia…”Cati” asta nouă nu ne băga în seamă. Deşi la oraş, părinţii ne obligau să dăm “săru’-mâna” vecinilor, să nu-i “facem de râs”. Ea nu avea bunul simţ să ne răspundă! Cu atât mai mult nu ne plăcea de ea!

E! Dar a trecut şi iarna, a reînviat natura…a dispărut şi noua “Cati”! Abia peste câteva zile am realizat noi că n-o vom mai vedea! Credeţi că a părut rău cuiva? Deloc! Iar am început să dăm târcoale porţilor lui nea Vasile, în speranţa întoarcerii lui tanti Cati! Nici unul dintre noi n-o uitase si toţi speram că va reveni!...Vise deşarte!

Într-o altă zi coboară din Moscvici-ul lui nea Vasile altă “Cati”! Asta chiar era urâtă! E, nu chiar!Înaltă, slabă, roşcată, pistruiată…Dar măcar ea ne băga cât de cât în seamă:

“-Săr’na” , cu juma’ de gură.

“-Să creşteţi mari”…

Şi înaintea venirii primăverii nea Vasile făcea mare botez mare primului său băiat! Cort mare-n curte, lăutari şi invitaţi de nu-i mai încăpeau cortul şi curtea; stăteau porţile  larg deschise…atunci a fost prima oară când ne-a primit, pe noi, copiii din vecini, nea Vasile în curtea sa  si ne-a servit cu prăjituri si siropuri cu sifon! Mare bucurie pe noi! Şi n-am mai intrat pană-n următoarea primăvară, când nea Vasile boteza al doilea băiat! Şi în vara anului următor să ajungem să şi vedem băieţii lui nea Vasile, care tare mândru mai era! Pfui! Ce urâţi ni se păreau nouă! Roşcaţi şi plini de pistrui ca mama lor! Nimeni dintre noi nu văzuse pistruiaţi până atunci şi roşcaţi!

Mama lor, oricum, prea mult nu s-a bucurat de ei! Când cel mic a împlinit trei ani a dispărut şi ea. Abia atunci ni s-a dezlegat nouă misterul! Cum şi noi mai crescuserăm, vârstnicii ne-au explicat:

Nea Vasile dorea să aibă copii! După un număr de ani, tanti Cati neputând procreea, a divorţat de ea. În schimb i-a cumpărat casă nu ştiu pe unde. Că doar făcuseră impreună casa de pe strada noastră! Pe cea de-a doua “Cati” la fel a lăsat-o; dacă în primul an n-a rămas însărcinată, n-a fost dispus să mai aştepte, însă n-a “înzestrat-o” şi cu casă. Dar cu “Roşcata Cati” altfel a stat treaba! Vorbeau adulţii că ar fi fost “damă de consumaţie” şi că nea Vasile i-ar fi propus un târg: dacă îi face doi copii, măcar un băiat, el îi cumpără casă. Acum nu ştiu cât poate fi de adevărat, dar ce e adevărat în povestea asta e că într-adevăr nea Vasile i-a cumpărat o casă, nu oriunde ci în Valea Ursului! Un loc pitoresc la poala padurii Trivale, popas turistic, unde i-a rezolvat şi loc de muncă.

Acum, la vârsta deplinei maturităţi, mă întreb: de ce viaţa unei femei nu doar frumoasă dar şi iubitoare de copii căreia nu i-a fost dat să procreeze dar a cărei stări materiale şi de familie nu se vedea a-i lipsi ceva -doar copiii- a trebuit să se destrame, situaţie care desigur a marcat-o sufleteşte in mod profund? Dacă noi, copiii de-atunci, am suferit mult pierderea ei, ce va fi suferit ea? Am convingerea că, sufleteşte, viaţa ei s-a frânt de la tinereţe! Căci, în mod sigur, l-a iubit pe nea Vasile! Era un bărbat frumos, cât l-am cunoscut ca vecin, fără vicii, de stare materială…ce să mai vorbim(!), pentru acele vremi era de invidiat!

Şi e doar una dintre vieţile frânte de pe strada mea!...     

 

 


UMOR a la GEORGE PRUTEANU

LIMBA GERMANĂ 

    Limba germană este simplă. O persoană cunoscătoare a limbii latine şi obişnuită cu declinările o învaţă fără mari dificultăţi. Profesorii de germană spun acest lucru la începutul fiecărui ciclu de studii. Se trece, apoi la iniţierea în der, die, das, den, des, dem etc. şi din nou se reaminteşte că tot restul este de o logică elementară. 
     Ca să ilustrăm aceste afirmaţii, să luăm un exemplu practic. Pentru început, să deschidem Manualul de Limba Germană.  Este un volum minunat, cu coperte cartonate, publicat la Dortmund şi care povesteşte despre obiceiurile hotentoţilor (în germană:  Hottentotten - observaţi cât e de simplu!). 

     În carte se relatează cum cangurii (Beutelratten) sunt prinşi şi închişi în cuşti (Kotter), acoperite cu o ţesătură (Lattengitter) care să-i ferească de ploi. Aceste cuşti se numesc în germană "cuşti acoperite cu pânză" (Lattengitterkotter) şi, atunci când conţin un cangur, ele sunt numite Lattengitterkotterbeutelratten. 

    Într-o zi, hotentoţii au arestat un asasin (Attentater), acuzat că ar fi omorât o mamă (Mutter) hotentotă (Hottentottenmutter), având un fiu cam prostuţ şi bâlbâit (Stottertrottel). O astfel de femeie se numeşte, în germană Hottentottenstottertrottelmutter, iar asasinul ei este un Hottentottenstottertrottelmutterattentater. Poliţia îl prinde pe asasin şi îl închide provizoriu într-o cuşcă pentru canguri (Beutelrattenlattengitterkotter), dar captivul evadează. Imediat, toţi pleacă în căutarea fugarului şi, deodată, un războinic hotentot se întoarce strigând:

-Am prins asasinul (Attentater)!

-Da? Care? întreabă şeful de trib.

-Pe Lattengitterkotterbeutelratterattentater, răspunde războinicul.

-Cum adică, asasinul din cuşca de canguri acoperită cu pânză? întreabă şeful hotentoţilor. 

-Păi, răspunde băştinaşul, pe Hottentottenstottertrottelmutterattentater. (Asasinul mamei hotentote a copilului prostuţ şi bâlbâit).

-A, aşa, da! răspunde şeful hotentoţilor. Puteai să zici de la început că l-ai prins pe:Hottentottenstottertrottelmutterlattengitterkotter-beutelrattenattentater. 

       După cum vedeţi, limba germană este o limbă simplă. Trebuie să aveţi doar un dram de bunăvoinţă.

Notă personală:Cândva,cineva pe-aici,spunea ca limba rusă

"sună frumos". Înclin să-i dau dreptate cu scuzele de rigoare. 

PANICA PILOŢILOR 
şi UMORUL INGINERILOR

 

Nu se poate spune că inginerii de întreţinere a avioanelor n-au simţul umorului. 
Reproducem mai jos un grup de probleme semnalate de piloţi de la 
Qantas
şi soluţiile oferite de inginerii de la 
service.


PROBLEMĂ: Cauciucul principal de pe st
ânga aproape că trebuie schimbat.

SOLUŢIE: Aproape schimbat cauciucul principal de pe stânga.


PROBLEMĂ: Zborul OK, doar "aterizarea automată" cam dură.
SOLUŢIE: "Aterizarea automată" nu este instalată pe acest avion.

PROBLEMĂ: Joacă ceva la bord.
SOLUŢIE:
 Str
âns ceva la bord.


PROBLEMĂ: G
âze moarte pe parbriz.

SOLUŢIE: Comandat gâze vii.


PROBLEMĂ:
 Semn de scurgere la echipament aterizare dreapta.

SOLUŢIE: Semn înlăturat.

PROBLEMĂ:
 Sistemul IFF inoperabil.

SOLUŢIE: Sistemul IFF întotdeauna inoperabil dacă este OFF.

PROBLEMĂ: Motor 3 lipsă.
SOLUŢIE: Găsit motor 3 pe aripa dreaptă, după ce l-am căutat puţin.

PROBLEMĂ:
 Avionul merge caraghios.

SOLUŢIE: Avertizat avionul să stea drept, să zboare cum trebuie şi să ia lucrurile în serios.

PROBLEMĂ: "Radarul ţintă" b
âzâe.

SOLUŢIE: Reprogramat "radarul ţintă" să cînte cum trebuie.

PROBLEMĂ: Şoricel la bord.
SOLUŢIE: Instalat pisică.

PROBLEMĂ: Zgomot de sub bord. Sună ca un pitic care bate ceva cu ciocanul.
SOLUŢIE:
 Confiscat ciocanul de la pitic.


________________________
*) Qantas este compania de zboruri australiană şi nu a avut până acum nici un accident.

 



Din profil…arată rău!

Motto

“Corrigere opus aliquod, quam scribere laboriosius”-

“Este mai mare truda sa corectezi o opera, decat sa o scrii”

                                                Publius Ovidius Naso

Sǎ nu îndrăznim a-l contrazice pe ilustrul poet, dar să analizǎm profilul psihologic al autorului, ce reiese din propriile sale mărturisiri si comentarii. Asta nu doar de amorul artei ci ca sǎ vedem şi noi cu ce fel de personaj avem de a face. Care autor? Dacǎ nu-l cunoaşteţi sigur il veţi recunoaşte.

Întâi sǎ-i scuzǎm dovada de imposturǎ pe care o dovedeşte afişând la imagine poza unui artist despre care nu ştim daca i-a dat sau nu acceptul. Ar argumenta ca are “undercover” ID-ul:GUESS_WHO!(GHICI_CINE). Însa impostura tot imposturǎ rǎmâne! Deoarece nu stim cu cine vorbim, cine ne terfeleşte:“No face,no name”, prin extensia corectei traduceri ar veni “Ilustrul Nimeni”! Parada de culturǎ de care face uz nu-i altceva decât o spoialǎ şi aia prost interpretatǎ si aplicatǎ, vom vedea mai târziu.

Tratatul ACTA n-a ajuns incǎ nici in dezbaterea CE, dar dumnealui il pune deja in aplicare.

“Legea privind drepturile de autor se aplicǎ şi conţinutului unui blog. Orice reproducere a unui text sau imagini, fără încuviinţarea autorului, este interzisă, cu excepţia  cazului în care se face referire explicită la sursă prin adaugarea linkului corespunzător sau a autorului acelui material.”

 

 http://old.sigur.info/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=97

 

 S-a relansat în forţă ameninţând ca va face curăţenie pe sait denigrând, judecând si condamnând pe toţi cei ce posteaza copy-paste-uri. Adică s-a erijat în jandarm (în concepţia lui—un cavaler al dreptaţii!) al saitului. O altă impostură!

Nu contest, se simte nevoia unei salubrizări dar în mod pedagogic nu poliţienesc! Serviciul poliţienesc cade în sarcina cuiva numit de proprietarul-administratorul saitului şi poliţiei propriu-zise! Naţionale, internaţionale şi servicii secrete.Poate şi alţii dar în nici un caz unui membru! Discuţii în contradictoriu, exprimarea opiniilor pro sau contra dar civilizat, expunere de idei sau comunicări a ceea ce consideră cineva ca e de interes şi altora sau care le-ar destinde celorlalaţi membrii nervii încordaţi, alunga plictiseala ori reda buna dispoziţie. Plus o mare varietate de jocuri pentru gustul fiecăruia. Asta consider eu că trebuie să facă pe un sait de divertisment ca GD un  membru.

Dar să revenim la personajul nostru! O recenzie a “superproducţiilor” sale literare vom face, după cum spuneam, altădată dacă vom mai avea cui şi la ce. Sa extragem din ele doar ce ne poate dezvălui trăsăturile de caracter formate dupa modelul ce-l deplânge şi-n proză si-n versuriasteptăm un roman şi o epopee ale aceluiaşi autor având ca subiect central acelaşi personaj important din viaţa sa!

Precizez, înainte de a-ncepe, că respect memoria celor disparuţi (“despre morţi, numai de bine”) dar e răul necesar. Să spicuim din “opera” şi comentariile sale şi să constatăm ce caracter are:

 

inalt si vanjos cu ochii ca otelul, mustata deasa, zambet de rechin si voce dura.

 

... Maestrul... avem shedinta cu membri de partid... “sala de shedinte” ”.  M-am trezit insotit la birtul de langa fabrica imi ardea buza dupa o inghititura... cativa colegi au scos “discursurile” –cutii de table - si s-au asternut pe joc si povestit pret de vreo ora si ceva. , m-am simtit deodata unul dintre ei... vocea lui puternica rasuna  cu hotarare si prea putini erau cei care aveau curajul sa-i stea impotriva... ce zic eu e lege...

Să începem cu “maestrul”:după umilele mele cunoştinţe un maestru e în domeniul artelorintr-o fabrică e maistru (ierarhievechi-cirac=nou-ucenicv. calfă=n.muncitor calificatv.meşter= n. maistru)reflectă veneraţie. Lăudabil, nimic de zisCe a învaţat însă de la venerabilul “maestru”? Sa-şi impună punctul de vedere prin intimidare, că ce zice el e lege, sa frecventeze “săli de şedinţe”deşi nu se dă in vânt (ce să caute acasă, ce proasta nu ştie unde-i şcoala, piaţa?) şi nici băutura nu-i place doar îi “arde buza”(femeile se dau în vânt după gen!).Trăsătura esenţială: GURA MARE, dacă “răsună cu hotărâre” “puţini” au “curajul să...stea împotrivă”! Într-o pretins democraţie punctul de vedere se impune prin dialog serios argumentat nu prin forţa muşchilor! De unde se naşte întrebareaîi va fi având (muşchii)? Din spatele anonimatului cine ştie ce stârpitură ne ameninţă!?...

GUESS_WHO!9 zile în urmaCuiab, baiete, ai crezut, poate, ca ai scapat  No chance

Compară blogării GD cu o turmă şi pe el:

GUESS_WHO!8 zile în urma turma are şi păstor şi câine

Eu am răspuns:

cuiab8 zile în urma De caine m-am convins;sa vad de ce e capabil pastorul

cuiab8 zile în urmănu te mai supraaprecia.Nu esti chiar atat de perfect chiar daca ti-ai postat pe-aici productiile literare

GUESS_WHO!8 zile în urmă Eu sunt "mai mult ca perfectul"!  

Ma multumesc cu ce am scris pana aici 
"Shut up!" si 
"Get out!" 
  Am văzut! GURĂ MARE! Deci păstorul nu s-a dovedit capabil de nimic, a rămas tot câine! Latră! Contra “plagiatorilor”. La “poezia”sa cu  temă lirică "De...dor" începeam un comentariu cu fragmente din “Criticilor mei” de Eminescu pe care l-a şters cu viteza fulgerului (de ce?) şi pe care puţini au apucat să-l citească, dar am dovada ca e aşa in mail-ul privat de-aici din GD, însă fără acordul persoanelor nu pot să-l redau.

Ce trăsătură de caracter rezultă până aici? TRUFIE!

Ce mai latră câinele? N-am de lucru si citesc in:

22_27_11 promisiune tinuta ...by: GUESS_WHO!,date: 29.02.2012,comments: 11,views: 301

o creatie – o opera  de care o fi ea pictura, sculptura, literatura, muzica - are pe langa admiratori si critici.    Ca sa nu zici ca mint, iti reamintesc poezia lui Eminescu “Criticilor mei”.

Pe 26-27.02 eu fac un comentariu critic “capodoperei”sale inserând fragmente din sus numita poezie,îl şterge motivând tonul şi la 2-3 zile critică scabros:

(in gusturile oamenilor nu poti defeca”)  o “duduie M” (când ar fi putut foarte bine, cu pretenţiile lui de ‘telectual coolt, să uziteze latinescul“De gustibus...”)Hoţ de idei? Nu! Inspirat! Şi ţine să-i “reaminteasc”-ă! I-o mai fi amintit cândva!? Probabil...

GUESS_WHO!4 zile în urmăCine imi da dreptul? Societatea... care a stabilit din vremuri stravechi ca furtul e o fapta ilegala si ca atare pedepsita. Si, ma repet, dar vad ca e necesar, --- " PLAGIATUL E HOTIE! " --- Furaciune daca vrei! Atat aici!

Pe lângă laurii culeşi:

Andreea_Stef7 zile în urmă10 10 10 10 10 10 10 10 10 10 ....Imi place !!!

poison_lady6 zile în urmăntradevar foarte frumoase versuri

anairda_ady6 zile în urmădaaaaaaa frumoase versuri

Violeta30.5 zile în urmaSuperb!Felicitari.

GUESS_WHO!4 zile în urmăSi la final, dar in nici un caz cea de pe urma, multumesc si tie, Rubin!  

din răspunsurile sale pline de emfază şi culante :

GUESS_WHO!7 zile în urmămerci, merci, merci, merci, merci, merci, merci, merci, merci, merci ... 

GUESS_WHO!6 zile în urmăMerci, Lady! (Merci!)

GUESS_WHO!5 zile în urmaDe 7 ori merci!

răzbate izul vinei pentru care o înfierează cu “mânie proletară” pe acea“duduie  M”, dorinţa de cuplare:

GUESS_WHO!8 zile în urmăOoo! Ardeleanca? Astea-s faine, baieti! (Asa ziceti, Dj.Dreams? fain?  ) No da' o palinca ai? 

Exprimare ieftină de şmecheraş de colţ de strada; (treaba e pe jumătate rezolvată: el vrea, ramăne să mai vrea si ea!).

Doar dacă i-ar fi făcut o recenzie Şerban Cioculescu însuşi (favorabilă!) ori  chiar George Călinescu ar fi fost îndreptăţit la atâta mândrie, dar exprimată modest...

Dar nu poate! Să dovedească modestie? Ha...

GUESS_WHO!3 zile în urmăCineva mi-a zis foarte frumos: "esti dur prec um smirghelul". Cred ca avea dreptate ... DUR ar putea fi celalalt nume al meu  . 

Când eşti caracterizat astfel mai încape modestie? Sau...

GUESS_WHO!41 zile în urmă*Ladyinblack daca as sti ca "versificatiile" astea ar lumina in viitor cerul litraturii si ca numele meu va fi alaturat "luceferilor" poate ...

Hahaha! Chemaţi salvarea!

1)îşi pune singur ghilimeledovadă că e conştient de valoarea lor!

2)sărăcia lui versificată (ţineţi-vă bine!) “ar lumina... cerul LITRATURII”! Bine că nu pretinde să intre in LITERATURǍ! Asta ne mai lipsea!

3)să-i fie alăturat numele “luceferilor”! Care luceferi? Din câte ştiu e unul singur! Restul sunt poeţi.

Nu vrea şi bust pe holul Athene-ului? Între Eminescu si Macedonski, poate aşa vor termina şi ei cearta. Păi dacă un asemenea “artist” ajunge in literatură eu ajung hoge la Kralî Camisi (citeşte djamisi!), iar de va fi şi “alăturat luceferilor” atunci evoluez si eu: devin imam direct la Kaaba! Trăsătura de caracter dominantă? GRANDOMANIE!

Şi când vrea să demaşte “hoţia” dând dovezi se exprimă:

GUESS_WHO!8 zile în urma(pentru doritori link-ul..

sau explicaţia din DEX. Nu “pentru cine doreşte”, nu “pentru cine e curios”! Şi le nimereşte exact in tocul uşii! Dacă e “doritor” să-i dăm şi noi eplicaţia din DEX:

TRUFÍE, trufii, s. f. Atitudine disprețuitoare și arogantă, plină de mândrie și de înfumurare; semeție, îngâmfare, aroganță

 GRANDOMANÍE, grandomanii, s. f. Mania de a se crede om însemnat, valoros, de a-și acorda o importanță nejustificată; megalomanie. 

Fiindcă în introducere pomeneam de jandarm-poliţie şi pe parcurs şi de Eminescu să închei cu o anecdotă:

Eminescu se întorcea târziu în noapte acasă, când îl opreşte un vardist “parfumat” bine, care-i cere actele. Nu le avea la el, dar îi spune cum se numeşte, fiind deja cunoscut şi ca poet nu doar ca jurnalist. Atunci vardistul îi zice:

-Bă, dacă tu eşti Eminescu ia fă-mi repede două versuri ca să te cred.

Şi Eminescu rapid i le şi toarnă:

“Hei, tu, sergent de stradă cu fluierul de gât

Fluieră-n p...da mă-tii, să-ţi treacă de urât!”

Carnaxi! (ar zice nenea Iancu)

Sait

  Cum adică "site"?  Sitele sunt în bucătărie,  pentru cernut făina şi altele. 

De ce site,  când milioane de români spun sait,  plural saituri – deci un plural românesc, subliniez:  nu spune nimeni „am vizitat azi două saits”,  ci două saituri.

George Pruteanu